Afacerea MedAliat este un proiect mai amplu care se va derula in mai multe etape. Afacerea consta in atragerea de medici si clinici medicale din sistemul privat si pacienti sub aceiasi cupola, in care se vor dezvolta o serie de servicii unice pe piata medicala. Pe data de 3 ianuarie 2011 am inceput campania de prelansare , in care construim o retea de pacienti care vor avea reduceri in sistemul medical privat pe baza unui card, pe care este trecut, pe langa datele de identificare si numele cu numarul de telefon al persoanei care sa fie anuntata in caz de urgenta medicala. Aveti pe site un model de card.
Acum construim reteaua de pacienti. Puteti sa va inscrieti GRATUIT pe Med Aliat folosind un cod de sponsor recomandat de un prieten ( ex: 0000 0000 000 0001 acesta fiind codul de sponsor radacina al afacerii). Dupa ce v-ati inscris sunteti un partener inactiv. Pentru a beneficia de avantajele sistemului si de posibilitatea de a castiga prin recomandare trebuie sa va activati contul achitand suma de 195 lei conform indicatiilor primite in contul dumeavoastra dupa inscriere si logare pe pagina MedAliat. Pentru fiecare membru inscris direct si activat , primiti cate 50 lei. Pentru prima generatie de membri indirecti inscrisi de directii dumneavoastra primiti 25lei/membru, in a doua generatie de indirecti cate 10 lei/membru, in a treia cate 5lei/membru , iar in a patra cate 2,5 lei/membru.
Pana la lansarea oficiala ne dorim sa formam o echipa de lideri in promovarea serviciilor noastre , care sa beneficieze acum de posibilitatea construirii unei afaceri de la inceput si de a beneficia de toate facilitatile care vor urma.
Inainte de a va inscrie pe http://www.medaliat.ro cititi cu atentie termenii si conditiile de inscriere si folositi codul de sponsor(primul cod de sponsor sau radacina) 0000 0000 0000 0001 (15 de 0 si 1 la sfarsit) Pentru alte detalii nu ezitati sa ne contactati la contact@medaliat.ro
In curand puteti sa va salvati viata si banii pentru noi analize , avand datele din fisa medicala pe site, actualizata, GRATUIT si care poate fi accesata din contul dumneavoastra si a medicului curant.
Astept sa imi spuneti daca mai exista ceva asemanator deja...
luni, 31 ianuarie 2011
joi, 27 ianuarie 2011
Povestea soricelului perseverent
Intr-o buna zi iesi din pestera sa faca o plimbare in lanul de grau din apropiere. Cum rodea el la un bob de grau, dintr-o data un mare uliu sorecar il vazu si se napusti asupra lui. Micutul soricel reusi sa fuga si sa se ascunda in pestera , inainte ca pasarea sa ii dea lovitura fatala.
Ajuns in fata familiei lui, speriat si ciufulit, Soarecele Cel Batran il intreba mirat de unde vine asa de repede si de sifonat. Acesta , dupa ce ii povesteste toata patania ii spuse:
-Marite , spune-mi te rog cum sa fac sa pot zbura si eu ca o pasare in inaltul cerului , ca sa nu mai trebuiasca tot timpul cu frica ca voi fi omorat aici pe pamant?
Acesta ii raspunse:
-O, micutule prieten, tu nu vei putea zbura niciodata pentru ca nimeni din familia noastra nu a reusit asta. Uita-te si tu la pasari ... au aripi lungi si puternice care le poarta in aer, au pene care le asigura o mai mare suprafata pentru zbor, pe cand noi nu avem decat picioare scurte si slabe, iar corpul ne este acoperit doar de un pufulet subtire. Cum crezi tu ca noi vom putea atinge maestria zborului?
Micutul soricel ii raspunse:
-Veti vedea cu totii ca eu voi reusi sa zbor, nu ma las pana nu va voi demonstra.
Binenteles ca nimeni nu l-a bagat in seama, spunandu-i:
-Esti inca tanar micutule, ai o viata in fata sa incerci asta, dar cu siguranta nu vei reusi.
Soricelul pleca cu gandul ca va incerca sa zboare si va face asta doar noaptea, pentru ca sa nu il vada nimeni si sa nu se faca de ras daca nu va reusi. Cand se intuneca, soricelul iesi pe furis din pestera si la protectia noptii se sui in cel mai inalt copac pana in varf si se arunca de acolo , dand din labutele micute, precum pasarile din aripi , incercand sa zboare. Cazu obosit in lanul de grau si apoi se urca din nou in copac repetand incercarea de a zbura, iar de fiecare data avea acelasi rezultat. Si asta a facut pana inainte de a se lumina , cand a intrat din nou in pestera rusinat, dar cu gandul sa repete incercarile in fiecare noapte pana va reusi.
Zilele se scurgeau una dupa alta si in fiecare noapte soricelul iesea din pestera sa, se urca din nou in copacul cel inalt si se arunca din varful lui , dand din labute si incercand sa zboare. Intoadeauna cadea obosit in lanul de grau cu acelasi rezultat. Dupa ani grei de incercari, soricelul nu isi pierdu speranta si repeta sarguincios antrenamentul sau. Cu timpul , articulatiile lui slabeau si labutele se lungeau de atatea incercari. Fiind batran, pielea lui nu mai era asa de elastica si se distanta de corp , formand niste falduri imense, dar soricelul nu isi pierdu speranta. Acesta observa ca membrele lui lungi acoperite acum de pielea intinsa il tineau mai mult timp in aer si ii atenuau caderea. Exersand in continuare micutul soricel, ajuns acum batran reusi chiar sa planeze in vantul noptii precum pasarile. Atunci si-a dat seama ca toata munca lui nu a fost in zadar si poate zbura. Tipand de bucurie acesta striga:
-Pot zbura, am reusit sa zbor ca pasarile.... Dar nimeni nu ii raspundea toata lumea dormea. Doar ecoul ii raspundea cu aceleasi cuvinte care capatau o rezonanta diferita, cu cat se apropia mai mult de pestera si astfel reusea sa se orienteze in pacla groasa a noptii.
Soricelul nostru devenise LILIAC
Ajungand in pestera si vazand toata familia lui cum dormea pe fundul pesterii , hotara sa nu ii mai deranjeze si se agata de tavan asteptand lumina zilei pentru a le da "MAREA VESTE."
Cand familia lui se trezi si il vazu agatat de tavan ii spuse:
-Tu esti un ciudat, nu mai esti ca noi si mai mult de atat, stai cu capul in jos in loc sa stai "NORMAL"
Atunci el le raspunse:
-Am reusit sa zbor si mai mult de atat pot sa zbor chiar si in intuneric, sunt primul soricel care face asta. Si in plus eu de fapt stau in picioare la fel ca voi, dar nu vedeti asta datorita pozitiei din care ma priviti.
Ajuns in fata familiei lui, speriat si ciufulit, Soarecele Cel Batran il intreba mirat de unde vine asa de repede si de sifonat. Acesta , dupa ce ii povesteste toata patania ii spuse:
-Marite , spune-mi te rog cum sa fac sa pot zbura si eu ca o pasare in inaltul cerului , ca sa nu mai trebuiasca tot timpul cu frica ca voi fi omorat aici pe pamant?
Acesta ii raspunse:
-O, micutule prieten, tu nu vei putea zbura niciodata pentru ca nimeni din familia noastra nu a reusit asta. Uita-te si tu la pasari ... au aripi lungi si puternice care le poarta in aer, au pene care le asigura o mai mare suprafata pentru zbor, pe cand noi nu avem decat picioare scurte si slabe, iar corpul ne este acoperit doar de un pufulet subtire. Cum crezi tu ca noi vom putea atinge maestria zborului?
Micutul soricel ii raspunse:
-Veti vedea cu totii ca eu voi reusi sa zbor, nu ma las pana nu va voi demonstra.
Binenteles ca nimeni nu l-a bagat in seama, spunandu-i:
-Esti inca tanar micutule, ai o viata in fata sa incerci asta, dar cu siguranta nu vei reusi.
Soricelul pleca cu gandul ca va incerca sa zboare si va face asta doar noaptea, pentru ca sa nu il vada nimeni si sa nu se faca de ras daca nu va reusi. Cand se intuneca, soricelul iesi pe furis din pestera si la protectia noptii se sui in cel mai inalt copac pana in varf si se arunca de acolo , dand din labutele micute, precum pasarile din aripi , incercand sa zboare. Cazu obosit in lanul de grau si apoi se urca din nou in copac repetand incercarea de a zbura, iar de fiecare data avea acelasi rezultat. Si asta a facut pana inainte de a se lumina , cand a intrat din nou in pestera rusinat, dar cu gandul sa repete incercarile in fiecare noapte pana va reusi.
Zilele se scurgeau una dupa alta si in fiecare noapte soricelul iesea din pestera sa, se urca din nou in copacul cel inalt si se arunca din varful lui , dand din labute si incercand sa zboare. Intoadeauna cadea obosit in lanul de grau cu acelasi rezultat. Dupa ani grei de incercari, soricelul nu isi pierdu speranta si repeta sarguincios antrenamentul sau. Cu timpul , articulatiile lui slabeau si labutele se lungeau de atatea incercari. Fiind batran, pielea lui nu mai era asa de elastica si se distanta de corp , formand niste falduri imense, dar soricelul nu isi pierdu speranta. Acesta observa ca membrele lui lungi acoperite acum de pielea intinsa il tineau mai mult timp in aer si ii atenuau caderea. Exersand in continuare micutul soricel, ajuns acum batran reusi chiar sa planeze in vantul noptii precum pasarile. Atunci si-a dat seama ca toata munca lui nu a fost in zadar si poate zbura. Tipand de bucurie acesta striga:
-Pot zbura, am reusit sa zbor ca pasarile.... Dar nimeni nu ii raspundea toata lumea dormea. Doar ecoul ii raspundea cu aceleasi cuvinte care capatau o rezonanta diferita, cu cat se apropia mai mult de pestera si astfel reusea sa se orienteze in pacla groasa a noptii.
Ajungand in pestera si vazand toata familia lui cum dormea pe fundul pesterii , hotara sa nu ii mai deranjeze si se agata de tavan asteptand lumina zilei pentru a le da "MAREA VESTE."
Cand familia lui se trezi si il vazu agatat de tavan ii spuse:
Atunci el le raspunse:
-Am reusit sa zbor si mai mult de atat pot sa zbor chiar si in intuneric, sunt primul soricel care face asta. Si in plus eu de fapt stau in picioare la fel ca voi, dar nu vedeti asta datorita pozitiei din care ma priviti.
-Ce este NORMALITATEA ?
Raspuns:
Normalitatea este acea stare a majoritatii oamenilor, care nu ne lasa sa evoluam, sa ne depasim limitele si sa devenim perfecti.
Ceea ce acum este normal, nu a fost normal acum 100 de ani si cu siguranta nu va fi normal peste 100 de ani.
marți, 25 ianuarie 2011
De ce avem ganduri de suicid?!?
Dupa ce vizionati acest filmulet am sa va rog sa va puneti intrebarea de mai sus.
Oamenii se intreaba asta mai ales cand vad un om de succes facand acest gest.
Dar sa analizam: Viata noastra este ca o scara pe care , atunci cand incepem sa urcam, vedem doar capatul, acolo unde vrem sa ajungem. Sunt doua variante de parcurs aceasta cale si in ambele cazuri ajungem in punctul in care suntem tentati sa facem acest gest necugetat. Urcam pana la mijloc si apoi ne uitam in urma , ni se face frica unde am ajuns si realizam ce responsabilitate mare avem atunci cand ajungem in varf. Ne este frica de povara de la jumatatea drumului, chiar daca ceilalti sunt undeva jos si ne privesc cu admiratie. Nu mai avem puterea de a urca mai sus si prea mult orgoliu de a cobora. Si atunci...ne aruncam in gol.
A doua varianta ar fi sa ajungem in varf , sa fim in cel mai inalt punct al carierei si neavand unde ne mai duce (coborarea ar fi prea rusinoasa pentru un asemenea individ) ...ne aruncam iarasi in gol, in loc sa asteptam momentul cand va veni avionul si putem din nou pasi pe un teren solid, spre a cunoaste alte frontiere.
Povara reusitei poate fi uneori greu de suportat ca si povara insuccesului. Intotdeauna cand ne stabilim un tel acesta sa fie intodeauna tangibil , iar atunci cand am reusit , sa ne punem din nou un tel mai inalt, dar la fel de realist. Numai asa putem progresa. Daca stacheta noastra e prea sus nu ne putem motiva prin autodepasire.
Sa alergam in cursa vietii ca un cal cu ochelari si sa avem intodeauna in vizor SOSIREA fara sa ne pese daca altii alearga mai repede sau mai incet ca noi. Un acrobat pe sarma care se uita in jos cu siguranta se va dezechilibra. Dar pentru reusita avem nevoie de TELURI.
Sa avem curajul sa privim spre tinta si sa luam decizii corectand greselile noastre inainte de a ne fi...fatale
Oamenii se intreaba asta mai ales cand vad un om de succes facand acest gest.
Dar sa analizam: Viata noastra este ca o scara pe care , atunci cand incepem sa urcam, vedem doar capatul, acolo unde vrem sa ajungem. Sunt doua variante de parcurs aceasta cale si in ambele cazuri ajungem in punctul in care suntem tentati sa facem acest gest necugetat. Urcam pana la mijloc si apoi ne uitam in urma , ni se face frica unde am ajuns si realizam ce responsabilitate mare avem atunci cand ajungem in varf. Ne este frica de povara de la jumatatea drumului, chiar daca ceilalti sunt undeva jos si ne privesc cu admiratie. Nu mai avem puterea de a urca mai sus si prea mult orgoliu de a cobora. Si atunci...ne aruncam in gol.
A doua varianta ar fi sa ajungem in varf , sa fim in cel mai inalt punct al carierei si neavand unde ne mai duce (coborarea ar fi prea rusinoasa pentru un asemenea individ) ...ne aruncam iarasi in gol, in loc sa asteptam momentul cand va veni avionul si putem din nou pasi pe un teren solid, spre a cunoaste alte frontiere.
Povara reusitei poate fi uneori greu de suportat ca si povara insuccesului. Intotdeauna cand ne stabilim un tel acesta sa fie intodeauna tangibil , iar atunci cand am reusit , sa ne punem din nou un tel mai inalt, dar la fel de realist. Numai asa putem progresa. Daca stacheta noastra e prea sus nu ne putem motiva prin autodepasire.
Sa alergam in cursa vietii ca un cal cu ochelari si sa avem intodeauna in vizor SOSIREA fara sa ne pese daca altii alearga mai repede sau mai incet ca noi. Un acrobat pe sarma care se uita in jos cu siguranta se va dezechilibra. Dar pentru reusita avem nevoie de TELURI.
Sa avem curajul sa privim spre tinta si sa luam decizii corectand greselile noastre inainte de a ne fi...fatale
luni, 24 ianuarie 2011
Succesul
Ce este succesul?
Marile averi intodeauna s-au facut prin speculatii nu prin munca bruta. Si aici ma refer la specularea unei oportunitati la momentul potrivit, pentru ca ce era oportun acum cativa ani nu mai e acum si ce va fi in viitor oportun nu poate fi fructificat de toti. Este nevoie de viziune cu bataie lunga. Iar cine zice ca nu stie ce va fi nu are perspectiva.Succesul intodeauna e masurabil dupa terminarea actiunii nu inainte. De aceea e nevoie un dram de nebunie si un car de curaj. Nici o idee care a fost demonstrata mai tarziu ca fiind de succes , nu a avut argumente experimentale stimulative inainte de a fi pusa in practica.
Si totusi succesul este masurabil in bani?
Marile averi intodeauna s-au facut prin speculatii nu prin munca bruta. Si aici ma refer la specularea unei oportunitati la momentul potrivit, pentru ca ce era oportun acum cativa ani nu mai e acum si ce va fi in viitor oportun nu poate fi fructificat de toti. Este nevoie de viziune cu bataie lunga. Iar cine zice ca nu stie ce va fi nu are perspectiva.Succesul intodeauna e masurabil dupa terminarea actiunii nu inainte. De aceea e nevoie un dram de nebunie si un car de curaj. Nici o idee care a fost demonstrata mai tarziu ca fiind de succes , nu a avut argumente experimentale stimulative inainte de a fi pusa in practica.
Si totusi succesul este masurabil in bani?
Succesul unui om vine intotdeauna dintr-o satisfactie personala indiferent de nivelul la care se afla.
Un medic va avea succes cand reuseste o operatie foarte dificila, o mama cand copilul ei este o persoana realizata in viata, un om realizat material cand reuseste sa isi atinga un tel caritabil , sau un cersetor care isi permite sa isi cumpere hrana fara a mai fi nevoit sa cerseasca.
Deci succesul este subiectiv, dar oare este cuantificabil ?
Cand viata se scurge pana la ultimul fir de nisip, tragem linie si realizam daca viata noastra a meritat traita sau nu..., iar daca am putea da totul inapoi cu siguranta ar fi lucruri pe care nu am vrea sa le mai repetam. Starea noastra interioara trebuie sa fie in deplina armonie cu cea exterioara. Atunci putem spune ca am avut succes.
Deci succesul este intodeauna partial masurabil.
Cand muncesti pentru un scop in viata, iar efortul depus pentru atingerea telului este doar oboseala fizica si mentala cu siguranta nu vei avea succes. Reusita intodeauna vine dintr-un lucru bine facut, iar un lucru bine facut nu poate iesi decat din placere. Nici un mare om al istoriei nu a reusit sa faca lucruri spectaculoase actionand fara pasiune. Deci , hai sa facem doar ceea ce ne place pentru ca sa avem succes, sau mai bine zis sa cautam sa excelam doar in lucrurile care ne fac placere. Desigur ca pe parcursul procesului de obtinere a succesului exista si actiuni care nu ne fac intotdeauna placere, dar acestea nu trebuie sa fie majoritare.
Voi reveni cu povesti de succes in postarile viitoare, dar pana atunci astept parerile voastre cu completarile de rigoare.
sâmbătă, 22 ianuarie 2011
Abonați-vă la:
Postări (Atom)