Cati m-au cautat ?

joi, 27 ianuarie 2011

Povestea soricelului perseverent

     Intr-o buna zi iesi din pestera sa faca o plimbare in lanul de grau din apropiere. Cum rodea el la un bob de grau, dintr-o data un mare uliu sorecar il vazu si se napusti asupra lui. Micutul soricel reusi sa fuga si sa se ascunda in pestera , inainte ca pasarea sa ii dea lovitura fatala.
    Ajuns in fata familiei lui, speriat si ciufulit, Soarecele Cel Batran il intreba mirat de unde vine asa de repede si de sifonat. Acesta , dupa ce ii povesteste toata patania ii spuse:
       -Marite , spune-mi te rog cum sa fac sa pot zbura si eu ca o pasare in inaltul cerului , ca sa nu mai trebuiasca tot timpul cu frica ca voi fi omorat aici pe pamant?
   Acesta ii raspunse:
       -O, micutule prieten, tu nu vei putea zbura niciodata pentru ca nimeni din familia noastra nu a reusit asta. Uita-te si tu la pasari ... au aripi lungi si puternice care le poarta in aer, au pene care le asigura o mai mare suprafata pentru zbor, pe cand noi nu avem decat picioare scurte si slabe, iar corpul ne este acoperit doar de un pufulet subtire. Cum crezi tu ca noi vom putea atinge maestria zborului?
   Micutul soricel ii raspunse:
         -Veti vedea cu totii ca eu voi reusi sa zbor, nu ma las pana nu va voi demonstra.
Binenteles ca nimeni nu l-a bagat in seama, spunandu-i:
         -Esti inca tanar micutule, ai o viata in fata sa incerci asta, dar cu siguranta nu vei reusi.
  Soricelul pleca cu gandul ca va incerca sa zboare si va face asta doar noaptea, pentru ca sa nu il vada nimeni si sa nu se faca de ras daca nu va reusi. Cand se intuneca, soricelul iesi pe furis din pestera si la protectia noptii se sui in cel mai inalt copac  pana in varf si se arunca de acolo , dand din labutele micute, precum pasarile din aripi , incercand sa zboare. Cazu obosit in lanul de grau si apoi se urca din nou in copac repetand incercarea de a zbura, iar de fiecare data avea acelasi rezultat. Si asta a facut pana inainte de a se lumina , cand a intrat din nou in pestera rusinat, dar cu gandul sa repete incercarile in fiecare noapte pana va reusi.
     Zilele se scurgeau una dupa alta si in fiecare noapte soricelul iesea din pestera sa, se urca din nou in copacul cel inalt si se arunca din varful lui , dand din labute si incercand sa zboare. Intoadeauna cadea obosit in lanul de grau cu acelasi rezultat. Dupa ani grei de incercari, soricelul nu isi pierdu speranta si repeta sarguincios antrenamentul sau. Cu timpul , articulatiile  lui slabeau si labutele se lungeau de atatea incercari. Fiind batran, pielea lui nu mai era asa de elastica si  se distanta de corp , formand niste falduri imense, dar soricelul nu isi pierdu speranta. Acesta observa ca membrele lui lungi acoperite acum de pielea intinsa il tineau mai mult timp in aer si ii atenuau caderea. Exersand in continuare micutul soricel, ajuns acum batran reusi chiar sa planeze in vantul noptii precum pasarile. Atunci si-a dat seama ca toata munca lui nu a fost in zadar si poate zbura. Tipand de bucurie acesta striga:
     -Pot zbura, am reusit sa zbor ca pasarile.... Dar nimeni nu ii raspundea toata lumea dormea. Doar ecoul ii raspundea cu aceleasi cuvinte care capatau o rezonanta diferita, cu cat se apropia mai mult de pestera si astfel reusea sa se orienteze in pacla groasa a noptii.
     Soricelul nostru devenise LILIAC 
  Ajungand in pestera si vazand toata familia lui cum dormea pe fundul pesterii , hotara sa nu ii mai deranjeze si se agata de tavan asteptand lumina zilei pentru a le da "MAREA VESTE."
     Cand familia lui se trezi si il vazu agatat de tavan ii spuse:
    -Tu esti un ciudat, nu mai esti ca noi si mai mult de atat, stai cu capul in jos in loc sa stai "NORMAL"
         Atunci el le raspunse:
      -Am reusit sa zbor si mai mult de atat pot sa zbor chiar si in intuneric, sunt primul soricel care face asta. Si in plus eu de fapt stau  in picioare la fel ca voi, dar nu vedeti asta datorita pozitiei din care ma priviti.


-Ce este NORMALITATEA ?
Raspuns:
Normalitatea este acea stare a majoritatii oamenilor, care nu ne lasa sa evoluam, sa ne depasim limitele si sa devenim perfecti.
Ceea ce acum este normal, nu a fost normal acum 100 de ani si cu siguranta nu va fi normal peste 100 de ani.

4 comentarii:

  1. Dragut mesaj si foarte adevarat.
    Daca ar fi dupa Normalitate ,omul,societatea nu ar mai fi evoluat,noroc cu cei ANORMALI.

    RăspundețiȘtergere
  2. istoric in dezvoltarea specilor asemanatoare, cu o morala spre dorinta fiecaruia de a deveni ce doreste.

    RăspundețiȘtergere
  3. Cat adevar. Sa fie de folos la cat mai multa lume.

    RăspundețiȘtergere